Gabriela Cristea, una dintre cele mai cunoscute și mai longevive vedete de televiziune din România nu se bucură de succes pe plan financiar din domeniul în care activează de ani de zile. Soția lui Tavi Clonda a pus, în urmă cu doar câteva luni, bazele unei afaceri care îi aduce câștiguri profitabile
Dinu Maxer (49 de ani) pare că a trecut peste despărțirea de femeia alături de care a împărțit 18 ani din viață și care i-a adus pe lume doi copii – Deea Maxer (32 de ani). Ambii și-au văzut separat de viață și, în timp ce Deea Maxer se afișează ori de câte ori are ocazia cu noul ei iubit.
În zilele de 6, 7 și 8 iunie, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) declanșează proteste în stradă, care vor putea conduce la blocarea sistemului. Prima etapă va fi declanșată în stradă și, în funcție de rezultatele care vor apărea, să adopte alte măsuri de reacție.
Din ce în ce mai mulți cetățeni români caută idei de afaceri care au șanse de a funcționa și, automat, să fie unele profitabile. Acelși lucru l-a urmărit și Mitruț Paici, un român care și-a deschis propria lui călcătorie, în urmă cu aproximativ 10 ani de zile.
Sâmbătă, 27 mai, Palatul Snagov a găzduit nunta Ginei Pistol și a lui Smiley. Peste 300 de persoane au fost invitate, de la rude și apropiați, la prieteni și colegi de breaslă ai celor doi. Totuși, din rândul celor trei jurați de la Chefi la cuțite, Sorin Bontea a luat absență.
Imagine de colecție îi înfățișează pe doi fost concurenți de la Survivor, care se întorc din Republica Dominicană! Oboseala pe care au acumulat-o în ultimele luni și-a spus cu adevărat cuvântul, întrucât aceștia nu au mai așteptat să ajungă acasă și au tras un pui zdravăn de somn în avion.
O fostă ispită de la Insula Iubirii a devenit mamă pentru prima dată. Bruneta a adus pe lume primul ei copil, o fetiță alături de care s-a și fotografiat la scurt timp după naștere, dându-le fanilor ei vestea cea bună.
Cântărețul de manele Luis Gabriel a făcut senzație la nunta lui Smiley. Artistul l-a încântat atât pe el, cât și pe restul invitaților atunci când a fredonat live melodia lui Smiley - „În lipsa mea”.
Mâine, 27 mai 2023, Smiley și Gina Pistol își vor uni destinele în fața lui Dumnezeu, jurându-și iubire veșnică. Cele două vedete își doresc să aibă parte de o nuntă așa cum și-au imaginat-o, ceea ce înseamnă că nu se uită la bani atunci când vine vorba de mâncare.
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a fost un adevărat cuceritor în perioada tinereții sale. Tot mai multe informații ies la iveală despre viața amoroasă a monarhului, astfel ne amintim de faptul că actuala sa soție, Camilla Parker, nu a fost singura amantă a acestuia.
Gina Pistol (42 de ani) și Smiley (39 de ani) se pregătesc să se căsătorească sâmbăta aceasta. Cei doi se iubesc de șapte ani de zile, sunt părinții unei fetițe minunate - Josephineși, iar acum au luat decizia de a-și uni destinele în fața lui Dumnezeu.
Destrămarea unuia dintre cele mai longevive cupluri din showbiz-ul intern românesc a venit ca un șoc. Deși se află în continuare în plin proces de divorț, Alina Sorescu și Alexandru Ciucu și văd separat de viață și de lucrurile importante pe care le au de făcut.
Diana Munteanu face din nou senzație pe Internet. Ultima sa postare din social media a adunat foarte multe critici, după ce vedeta de televiziune s-a afișat într-un costum de baie minuscul, în timp ce se afla pe plajă.
Julieta Szönyi, actrița din consacrata peliculă „Toate pânzele sus”, cea care a interpretat rolul Adnanei, nu a fost uitată nici acum de publicul român, chiar dacă s-a retras din lumina reflectoarelor. Descoperă în rândurile de mai jos ce s-a întâmplat cu viața Julieta Szönyi în ultimii ani.
Consacrata actriță c protagonista serialului-fenomen „1001 de nopți” și „Patria mea ești tu” revine curând pe micile ecrane. După o absență care a durat mai bine de patru ani de zile de pe micile ecrane, timp pe care l-a dedicat familiei sale, Bergüzar Korel va începe filmările pentru un nou proiect
Visul tău dintotdeauna a fost să devii actor și să apari în diverse spoturi publicitare, filme sau seriale? Ei bine, în România există top 5 cele mai bune agenții de casting la care poți aplica, în mod gratuit.
Regele Charles al III-lea este una dintre cele mai importante personalități ale acestei lumi, iar curiozitățile legate de anumite aspecte din viața lui sunt extinse la scară largă. Majestatea Sa are un fel de mâncare pe care îl adoră, preparat dintr-un ingredient care se găsește în casele românilor.
Adelin, un tânăr în vârstă de doar 16 ani, și-a luat viața în cel mai cumplit mod. Potrivit informațiilor apărute, păcănelele ar fi fost motivul pentru care tânărul din Nanov, Alexandria, s-a sinucis, punând capul pe linia de cale ferată.
Tina Turner s-a stins din viață la vârsta de 83 de ani. Problemele de viață pe care le avea i-au adus sfârșitul regretatei artiste, care s-a confruntat cu o mare durere sufletească ce i-a măcinat sufletul, cu doar câteva luni înainte de trecerea ei în neființă.
Irina Fodor, gazda reality-show-ului America Express a traversat clipe de panică la scurt timp după aterizarea în America. În zorii zilei de marți, 23 mai, Răzvan Fodor și-a condus soția la aeroport, cu destinația America de Sud, unde va petrece două luni de zile.
Tăierea moțului este unul dintre cele mai populare obiceiuri practicate în rândul românilor ortodocși. Nu se întâmplă mai devreme de împlinirea unui an de zile a celui mic, nașii fiind cei care efectuează această procedură. Totuși, să fie oare tăierea moțului un obicei păgân?
În urmă cu doar câteva zile, presa din România vuia despre „conflictul” pe care Theo Rose și Anghel Damian l-au avut în plină zi. Cancan.ro a prezentat câteva scene în care artista apărea extrem de supărată și îl îmbrângea pe tatăl copilului ei, această atitudine fiind pusă pe spatele evenimentului.
Înălțarea Domnului reprezintă una dintre cele mai importante sărbători românești. Creștinii ortodcși prăznuiesc această zi sfântă astăzi, 25 mai 2023, și nu se abat de la o serie de tradiții și superstiții de care țin cont, pentru a le merge bine pe parcursul anului. Iată care sunt superstițiile.
Aliatul numărul 1 al gospodinelor - bicarbonatul de sodiu, nu este util doar în anumite procese de curățenie și igienizare, ci își face foarte bine treaba atunci când mirosul de usturoi rămâne imprimat puternic în pielea de pe mâinile noastre.
Joi, 25 mai 2023, creștinii ortodocși vor sărbători Înălțarea Domnului, care se numără printre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox. În poporul român există o serie de obiceiuri care trebuiesc păstrate cu sfințenie, dacă vrei să-ți meargă bine în restul anului.
Credeai că în materie de relații și întâlniri nu-și fac apariția superstițiile? Ei bine, putem spune că te-ai înșelat! Subiectul dragostei nu a fost ferit de superstiții, și misticismul legat de relații rămâne în actualitate.
Horoscop rune 23-28 mai. Cunoscutul numerolog Mihai Voropchievici a prezentat horoscopul runelor pentru fiecare zodie în parte, în cadrul emisiunii „Adevăruri ascunse”, de la Antena 3. Iată care sunt cele două zodii care vor avea parte de succes pe plan financiar, și zodia care va câștiga în iubire.
Miercuri, 24 mai 2023, competiția sportivă Survivor România va avea marea finală, și doar unul dintre cei cinci concurenți va pleca acasă cu premiul cel mare. Curiozitatea este din ce în ce mai mare și mulți sunt cei care se întreabă cine va fi marele câștigător însă, până atunci, avem numele primul
Ediția difuzată pe data de 22 mai 2023, la Antena 1, sezonul 11 al show-ului culinar Chefi la cuțite a adus în atenția celor de acasă o nouă eliminare. În urma probei de duel, un concurent a obținut doar cinci puncte și astfel a fost eliminat. Mai mult decât atât, juratul echipei din care făcea part
Îngrijirea tenului este o rutină și o preocupare care face parte din viața majorității femeilor. De-a lungul timpului, discuțiile pe marginea acestui subiect nu au fost deloc puține. Care sunt produsele necesare tipului nostru de ten și la ce ingrediente din compoziția acestora trebuie să fim atenți