Nova este un câine Labrador Retriever și aparține premierului britanic, Rishi Sunak (42 de ani). Cățelușa de 17 luni este jucăușă și energică, iar acum are o funcție importantă: trebuie să aibă grijă de prim-ministrul Regatului Unit. Nova a fost adoptată în iunie anul trecut
Mamaia Gherghina a împlinit 85 de ani și a venit pentru prima dată la un concert de-al nepoatei sale. La finalul concertului, Rubyna i-a cântat de pe scenă "la mulți ani" și i-a adus tort și șampanie. "Te iubesc, mamaie".
La 30 octombrie 2015 a avut loc incendiul în urma căruia 65 de tineri frumoşi şi-au pierdut viaţa după ce clubul în care se distrau a luat foc. 27 au murit încercând cu disperare să iasă afară.
Soluţiile naturiste pot fi de ajutor în remedierea simptomelor de bilă leneşă. Uite cele mai bune ceaiuri care pot fi încercate în caz de dischinezie biliară!
Adăugat în ulei, acesta va căpăta o aromă deosebită şi va putea fi folosit ulterior pentru diferite prăjeli, marinate şi mâncăruri, precum cele de carne, legume, paste sau pe bază de aluat de pâine.
Nici un vinovat şi nimic schimbat în sistem. La şapte ani de la moartea tragică a poliţistului Bogdan Gigină, dramele continuă. Părinţii lui Bogdan care s-au străduit până la epuizare ca cineva să plătească moartea copilului lor, au divorţat.
Whoopi Goldberg (66 de ani), actrița americană care e coprezentatoare la emisiunea The View de peste ocean, a criticat-o pe Meghan Markle pentru comentariile pe care le-a făcut despre concursul Deal or No Deal, susținând că le-a făcut pe „alte femei să se simtă prost”.
Un adolescent și o bunicuță care are trei nepoți s-au logodit, în ciuda diferenței de vârstă de 37 de ani. Wuthichai Chantaraj (19 ani), a cunoscut-o pe jumătatea sa, Janla Namuangrak (56 de ani) când avea doar 10 ani.
Una dintre cele mai importante vitamine pentru organism, vitamina D, se găseşte în unele alimente, însă poate fi sintetizată şi de organismul uman, în prezenţa razelor solare. Pentru ca ea să fie eficientă, trebuie respectate câteva condiţii, conform adevarul.ro.
Matt Wright, care a fost comparat cu regretatul "vânător de crocodili” Steve Irwin, face cascadorii periculoase cu reptilele și chiar le mângâie ca pe niște căței.
Vărul regretatei regine Elisabeta a II-a, lordul Mountbatten, a fost acuzat că a abuzat un băiat de 11 ani la o casă de copii, într-un dosar care a fost deschis la 43 de ani după moartea sa.
Neurologul Howard Tucker a lucrat în perioada cea mai gravă a pandemiei de COVID, din 2020. Deși are 100 de ani, spune că nu are de gând să se pensioneze prea curând.
Un american condamnat la moarte dă statul Alabama în judecată pentru că a supraviețuit execuției. Alan Eugene Miller (57) trebuia să fie ucis prin injecție letală, luna trecută, însă execuția a fost oprită pentru că nu i s-au găsit venele prin care să-i fie administrat serul.
Timpul și moartea sunt „în pauză” pentru unii oameni din Scottsdale, Arizona. În interiorul rezervoarelor pline cu azot lichid se află corpurile și capetele a 199 de oameni care au optat pentru a fi crioconservați în speranța de a fi înviați în viitor
Poliția din statul Kerala, din sudul Indiei, a arestat trei persoane pentru că ar fi ucis două femei într-un ritual care ar fi implicat sacrificiu uman.
Elon Musk a negat informațiile că ar fi vorbit cu Vladimir Putin, înainte de a posta un sondaj pe Twitter cu sugestiile sale pentru a pune capăt invaziei Rusiei în Ucraina. Ian Bremmer, șeful companiei de consultanță pentru risc politic Eurasia Group, a susținut că Musk i-a spus personal despre conv
NASA, agenția spațială americană, a anunțat că încercarea sa recentă de a devia traiectoria unui asteroid a avut succes. Oamenii de știință au confirmat acum că orbita unei roci spațiale de 160 de metri lățime cunoscută sub numele de Dimorphos a fost modificată
Cea mai recentă încercare a Madonnei de a se menține în lumina reflectoarelor - pretinzând că este lesbiană- este cea mai ridicolă de până acum. Pe lângă asta, transformările sale fizice sunt din ce în ce mai îngrijorătoare.
Premiul Nobel pentru Pace 2022 a fost câștigat de Ales Bialiatski din Belarus, apărător al drepturilor omului și de două organizații ale societății civile, Memorial (Rusia) și Centrul pentru libertăți civile (Ucraina), a anunțat comitetul norvegian pentru Nobel din Oslo, vineri.
A cucerit internetul cu multe întâmplări despre munca de poliţist, unele pline de haz, altele revoltătoare. A devenit cel mai popular agent din România, iar azi nu este român care să nu fi auzit de poliţistul Godină. Dar iată că drumul său în Poliţie se opreşte aici|!
Gabriel Daube, primarul din Périers, un orășel de 2.200 de locuitori din nord-vestul țării, a explicat că oficialii din localitate au decis să reducă încălzirea în clădirile publice la 19 grade Celsius.
O agenţie de turism din Marea Britanie propune pentru clienţii săi un pachet de Crăciun de o săptămână all inclusive la un conac din Transilvania plus încă trei nopţi la casa Regelui Charles al III-lea din Valea Zălanului - judeţul Covasna. Totul pentru 2.000 de euro!