Pagina 95

Schimbări în învățământul universitar, după 20 de ani. Studenții vor putea obține dublă specializare într-un singur program de studiu
Apar schimbări în învățământul universitar. Pentru prima dată după 20 de ani, studenții vor putea obține două diplome într-un singur program de studiu. Dacă vor intra la ambele specializări la buget, nu vor plăti niciunul.
Național
Nu mai puneți acest obiect în bagajele care ajung în cala avionului. Poate provoca întârzierea zborului, avertizează experții
Oricine a călătorit cu avionul știe că regulile de securitate din aeroporturi sunt stricte și atent controlate. De la lichide la baterii, unelte sau produse congelate, multe obiecte sunt restricționate sau complet interzise în bagajul de mână.
Internațional
Cât te costă o zi la mare în vara lui 2026. Prețurile pentru șezlonguri, cafea și bere diferă de la o stațiune la alta
Deși sezonul estival a început oficial încă de la începutul lunii mai, în multe stațiuni de pe litoralul românesc amenajările continuă și în a doua jumătate a lunii iunie. Între timp, turiștii care au ajuns deja pe plajă au început să compare prețurile practicate în diferite zone ale litoralului, de
Fapt divers
Unul dintre cele mai romantice orașe, desemnat cel mai infestat de ploșnițe din Europa. A depășit Parisul
Coșmarul oricărui turist este să se întoarcă din vacanța mult așteptată și să descopere că a transportat, fără să știe, un intrus în bagaje. Ploșnițele sunt extrem de greu de eliminat, iar pentru că se înmulțesc rapid, pot deveni o problemă serioasă.
Internațional
Elevi din Marea Britanie ar fi folosit AI pentru a afla subiectele de examen. Profesorii vorbesc despre o „zonă gri” greu de controlat
Un grup de elevi din Marea Britanie susține că a folosit inteligența artificială pentru a anticipa subiectele de la examenele naționale cu o acuratețe de peste 90%. Este vorba despre examenele GCSE și A-level,
Internațional
Vilă imperială scoasă la lumină de săpături ilegale lângă Roma. Clădirea păstrează urmele a trei împarați romani
O vilă romană impresionantă, necunoscută până acum arheologilor, a fost descoperită în apropierea Romei după ce autoritățile au intervenit pentru a opri săpături ilegale. Complexul, datând din secolul I d.Hr.,
Internațional
O comună din Munții Rodnei va deține cel mai înalt pod suspendat din Europa. Va traversa o vale într-un peisaj spectaculos
Cel mai înalt pod suspendat din Europa urmează să fie construit în România. O comună din Munții Rodnei va găzdui acest obiectiv amplu, ridicat peste o vale aflată într-un peisaj spectaculos. Contractul, în valoare de aproximativ 24 de milioane de euro, a fost deja semnat.
Național
Comuna unde se cheltuiesc zeci de mii de lei pe capace de sicriu și brazi ornamentali. „Dacă am 22 de mii, ce să faci cu ei?”
În timp ce apa și canalizarea lipsesc din această comună din județul Gorj, autoritățile locale aleg să cheltuiască bani pe capace frigorifice pentru sicrie și pe plante ornamentale.
Național
Care sunt orele de liniște pe care românii trebuie să le respecte. Cei care deranjează vecinii pot primi amenzi uriașe
Autoritățile iau noi măsuri în încercarea de a descuraja vecinii gălăgioși și de a proteja liniștea oamenilor, mai ales între anumite ore. Iar nu numai cei care stau la bloc, ci și românii care locuiesc la curte trebuie să respecte orele de liniște.
Național
VideoJeremy Clarkson, diagnosticat cu un cancer „agresiv”: „Dacă lucrurile nu merg bine, nu ne vom mai vedea”
Jeremy Clarkson, celebrul prezentator britanic al emisiunilor „Top Gear” și „Clarkson's Farm”, a făcut un anunț șocant chiar în propria emisiune, dezvăluind că a fost diagnosticat cu cancer. Potrivit presei britanice,
Internațional
Astăzi se împlinesc 101 ani de la moartea lui Anghel Saligny, unul dintre cei mai mari ingineri pe care i-a avut România. El a proiectat și podul de la Cernavodă
Numele său este legat de unele dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din istoria țării, însă cea mai impresionantă realizare rămâne podul de la Cernavodă
Fapt divers
Magia care a cucerit Belgia. Zeci de statui vivante au transformat străzile într-un tărâm de poveste
Un oraș din nordul Belgiei a devenit gazda unui spectacol stradal de excepție, transformându-se preț de câteva zile într-un decor desprins din cărțile de povești. Zeci de statui vivante au pus stăpânire pe străzi, întinzându-se pe kilometri întregi pentru a-i fascina pe localnici și pe turiști.
Internațional
11 lucruri pe care soții le fac și își doresc ca soțiile să aprecieze mai mult. „Unii bărbați simt că nu pot ajunge la așteptările femeilor”
Din cauza ritmului vieții și a timpului care pare să treaca prea repede, lucrurile mici dintr-o căsnicie pot trece neobservate. Există momente în care bărbații caută aprecierea soțiilor pentru ceea ce fac în casă, oricât de neînsemnat ar părea.
Fapt divers
Trucurile simple care păstrează lenjeria de pat curată mai mult timp între spălări. Sfaturile recomandate de specialiști
Cu toții știm cât de important este să spălăm constant lenjeria de pat, pentru a dormi într-o atmosferă curată și sănătoasă. Însă, există și câteva trucuri la care putem apela pentru a păstra așternuturile cât mai curate între spălări.
Fapt divers
Cum prepari ouă ochiuri perfecte. Trucul simplu care le transformă gustul și textura
Ouăle ochi se numără printre cele mai simple preparate pe care le putem pregăti. Atunci când ne dorim o masă rapidă, care să nu aibă nevoie de ingrediente complicate, aceste ouă vor fi alegerea perfectă.
Fapt divers
Cele mai bune și cele mai proaste ore pentru a lua masa. Ce spune un medic renumit
Atunci când vine vorba despre un stil de viață sănătos, cei mai mulți dintre noi ne gândim imediat la alimentele pe care le consumăm. Însă, nu trebuie să ignorăm faptul că și ora la care luăm masa are un rol crucial asupra stării noastre de sănătate.
Fapt divers
O fostă cameristă recomandă să nu bei din paharele camerelor de hotel. Ce se întâmplă în multe cazuri
Deși mulți turiști trăiesc cu impresia că obiectele din camerele de hotel sunt curățate și igienizate corespunzător, realitatea poate fi uneori dezamăgitoare. Prima tendință a multor persoane care se cazează în hoteluri sau pensiuni este să folosească paharele puse la dispoziție, însă o fostă angaja
Fapt divers
Drepturi noi pentru pasageri! Până la 600 de euro despăgubire pentru zborurile amânate
Parlamentul European și Consiliul UE au bătut palma, după mai bine de un deceniu de negocieri, pe un nou regulament care extinde drepturile călătorilor. Din 2027, companiile aeriene inclusiv giganții low-cost vor fi obligate prin lege să includă bagajul de cabină în prețul standard al biletului.
Actualitate
Autoritățile au prelungit termenul pentru eliberarea gratuită a buletinelor electronice. Până când pot beneficia românii
Românii care doresc să își facă noua carte electronică de identitate beneficiază în continuare de emiterea gratuită a documentului. Autoritățile au decis prelungirea termenului până la care costurile sunt acoperite din fonduri europene, oferind astfel mai mult timp celor interesați să solicite noul
Actualitate
Mirajul celor 6.000 de lei net! Statistica ce ne scoate bogați în acte, dar ne lasă la coada Europei în realitate. Cine încasează 13.000 de lei lunar
În ciuda statisticilor oficiale care arată că salariul mediu pe economie în România se apropie pe hârtie de suma de 6.000 de lei net, realitatea este dramatică: peste 76% dintre angajații români câștigă mult mai puțin. Această discrepanță este cauzată de câteva domenii extrem de bănoase.
Actualitate
Un cunoscut caricaturist rus a fost ucis cu sânge rece la doar 72 de ore după ce l-a sfidat pe Putin
Artistul rus Semion Skrepețki (pe numele său real Robert Kuzovkov), celebru pentru caricaturile sale extrem de acide la adresa regimului de la Moscova, a fost împușcat mortal într-o parcare din estul Poloniei. Execuția în stil mafiot a avut loc la doar trei zile după ce acesta protestase.
Internațional
Cel mai simplu test de inteligență din lume. Durează doar câteva secunde
Cercetătorii de la Universitatea din Rochester au descoperit un mod revoluționar de a măsura inteligența fără întrebări-capcană, memorare sau cultură generală. Printr-un test video de doar 30 de secunde, în care pe ecran se mișcă linii alb-negru, oamenii de știință pot determina IQ-ul unei persoane.
Fapt divers
Tragedie în lumea afacerilor: a murit milionarul „Bacriz” din Craiova. Drama de familie din spatele succesului financiar
Ahmed Bakri, cel mai mare dezvoltator imobiliar din Craiova și fondatorul grupului de firme „Bacriz”, a încetat din viață la vârsta de 65 de ani în urma unui infarct. Omul de afaceri de origine iraniană, cu o avere estimată la 100 de milioane de euro, se confrunta cu probleme medicale mai vechi.
Actualitate
Se caută de urgență zeci de mii de angajați în Spania! S-a lansat o platformă națională de recrutare
Industria ospitalității din Spania se confruntă cu o criză acută de personal chiar înainte de începerea sezonului estival, având un deficit uriaș de aproximativ 50.000 de lucrători. Deși sectorul a fost ani la rând opțiunea favorită a românilor din această țară, mulți aleg acum să plece.
Internațional
Război între clanuri într-un complex rezidențial din București. Membrii grupărilor Ștoacă și Toboșarii s-au atacat cu topoare și pistoale în plină stradă
Scene desprinse din filmele de acțiune într-un complex rezidențial din Sectorul 4 al Capitalei, unde membrii a două dintre cele mai periculoase grupări interlope din București s-au luat la bătaie în plină stradă. Clanurile Ștoacă și Toboșarii s-au amenințat cu topoare și pistoale, provocând panică.
Actualitate
O familie din Bacău cu doi copii au rămas fără locuință. Incendiul le-a mistuit casa. „Din acoperiș n-a rămas nimic, numai zidurile!”
O familie din județul Bacău trece printr-un coșmar greu de imaginat, după ce locuința le-a fost complet distrusă de un incendiu devastator izbucnit în noaptea de luni spre marți. Flăcările violente au mistuit acoperișul și au lăsat în picioare doar pereții goi.
Actualitate
Testul pe care trebuie să-l faci imediat ce intri pentru prima dată într-o cameră de hotel. Durează doar două minute
Deși entuziasmul pentru o vacanță este mai mereu ridicat, dermatologii recomandată turiștilor să fie precauți atunci când intră pentru prima dată într-o cameră de hotel. Există o regulă de aur a călătoriilor: nu lăsa nimic pe pat până nu ai verificat așternuturile. Acestea ar putea avea ploșnițe.
Fapt divers
7 obiceiuri zilnice care îți îmbătrânesc mâinile mai repede decât crezi. Sunt din ce în ce mai des întâlnite
Fără să ne dăm mereu seama, ne îmbătrânim pielea prematur. Mâinile sunt cele mai afectate, din cauză că intră în contact cu detergenți de vase, soluții de curățat, cară sacoșe și folosesc zilnic tastatura.
Fapt divers
Motivul pentru care este indicat să pui chibrite în ghivecele cu flori. Trucul care a ajuns viral pe rețețele sociale
În momentul în care o plantă începe să se usuce, să se îngălbenească sau să piardă frunze, primul gând este să fie udată. Un truc care a devenit viral pe rețelele sociale demontează această practică: chibritele introduse în ghivece ajută la prelungirea vieții unei flori.
Fapt divers
Pasajul Basarab intră în reparații pe 20 iunie. Ce restricții de circulație vor fi instituite
La 15 ani de la inaugurare, Pasajul Basarab va intra în reparații totale din 20 iunie. În urma unui litigiu de la acea vreme dintre Primăria Capitalei condusă de actualul europarlamentar Gabriela Firea și constructori, investiția nu a fost recepționată, ca și trotuarul rulant din Gara de Nord.
Național