Cu siguranță, vestea despărțirii dintre Alex Leonte și Theo Rose ne-a luat prin surprindere pe mulți dintre noi, care bănuiam că sunt pe cale că sunt facă nunta, nicidecum că au de gând să-și spună adio. Cum comentează nepotul lui nea Mărin evenimentele recente?
S-au aflat mai multe detalii cu privire la decesul tinerelor românce stabilite în Italia, în gara Riccione. Moartea surorilor rămâne, însă, învăluită în mister.
Theo Rose a surprins pe toată lumea după ce s-a afișat cu noul ei iubit, regizorul Anghel Damian, deși nimeni nu știa cp s-a despărțit de Alex Leonte. Cum a reacționat nea Mărin, unchiul tânărului?
Amber Heard a recurs la un gest disperat, în încercarea de a achita cele opt milioane de dolari pe care le datorează în urma procesului intentat de Johnny Depp.
Un cuplu din Regatul Unit a vândut cocaină, în mare secret, pentru a-și permite stilul luxos de viață la care visau. Cele două au fost prinse în fapt de polițiști și apoi duse la audieri.
Un bucătar a descoperit rețeta cheesburgerilor perfecți, care au același gust ca la McDonalds! Iată cum se prepară și lista ingredientelor de care ai nevoie.
Foarte multe persoane au observat o schimbare majoră în ultima perioadă, schimbare care se manifestă pe mai multe planuri. Poate avea legătură cu energia planetei? Iată răspunsul detaliat!
Dr. Sarah Gray este cel mai tatuat medic din lume, dat fiind faptul că trupul său este acoperit de tatuaje aproape în întregime. Rezidenta în vârstă de 33 de ani și-a propus să combată preconcepțiile care vizează persoanele tatuate.
O dronă a surprins un atac neașteptat în Africa de Sud: trei balene ucigașe, orca, au ucis un rechin alb de aproximativ 3 metri. Este o premieră pentru specialiștii care deja dezvoltaseră ipoteza potrivit căreia rechinii au ajuns să fie pradă.
Ilinca Vandici a plecat într-o nouă vacanță, de data aceasta alături de soțul ei, Andrei Neacșu, iar vedeta a fost filmată în ipostaze mega-sexy, chiar pe plajă.
Prințul Harry se pregătește să își lanseze autobiografia și, potrivit surselor, Meghan Markle insistă să includă detalii care ar putea provoca un adevărat conflict la nivelul familiei regale britanice.
Cel mai așteptat album din ultimii ani este aici! Beyonce a lansat, în sfârșit, după 6 ani de așteptare, „Renaissance”, iar melodiile sunt adevărate bombe mediatice! Ce a putut să spună artista într-o melodie de pe noul album despre relația cu Jay-Z?
Giuliano Stroe a intrat în Cartea Recordurilor și a fost supranumit „cel mai puternic copil din lume”. Acum a crescut enorm și a devenit adult cu acte-n regulă, căci și-a serbat majoratul. Iată cât de mult s-a schimbat și cum arată acum.
Telefonul mobil este asociat mai degrabă cu un drog, dat fiind faptul că și acest dispozitiv poate provoca dependență. Totuși, puțini sunt cei care știu că poate avea efecte devastatoare asupra sănătății noastre. Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea explică despre ce e vorba.
Dana Budeanu susține că seceta din România este modalitatea prin care autoritățile și-au propus să majoreze prețurile, fără să ofere explicații suplimentare, în ciuda faptului că este un fenomen natural despre care se vorbește de ani buni în țara noastră. Cum reacționează Petre Daea?
O tânără în vârstă de doar 23 de ani din Regatul Unit a decis să își pună capăt zilelor, din cauza abuzurilor la care a fost supusă în repetate rânduri de către fostul partener. Poliția aflase de situație, dar măsurile luate nu au funcționat.
O nouă ediție a Jocurilor Commonwealthului a început ieri, însă ceremonia de deschidere nu a fost condusă de regina Elisabeta a II-a, ca de obicei, din cauza problemelor de sănătate cu care se confruntp.
O femeie din Regatul Unit a trăit o adevărată tragedie după ce, în urma unei relații abuzive, autoritățile i-au plasat copiii în grija statului. Însărcinată fiind, a aflat că nou-născutul va avea aceeași soartă. Fiul ei a fost plasat în grija unei familii la câteva zile, iar mama adoptivă l-a ucis.
Soția lui Michael Schumacher, Corinna, a luat o decizie neașteptată: întreaga familie se va muta în Mallorca! Ea și fiica ei împărtășesc același hobby, motiv pentru care au decis să renunțe la conacul din Elveția, pentru a face o fermă în Spania.
Adriana Bahmuțeanu s-a logodit ieri cu George, un bărbat pe care l-a cunoscut în urmă cu 3 luni în SUA, prin amica ei Carmen Harra. Acum este pregătită să se căsătorească și a discutat inclusiv cu fiii săi despre acest aspect important. Ce au spus băieții?
Prințului Harry i-au fost retrase beneficiile pe care le avea pe când avea atribuții regale, motiv pentru care a rămas fără paza Poliției Metropolitane din Londra. Acum încearcă să remedieze situația, însă acțiunea intentată la Înalta Curte a ajuns să coste foarte mulți bani, deduși din taxe.
Problemele de sănătate cu care Viorel Lis s-a confruntat în ultimii ani s-au agravat, iar soția sa, Oana, a anunțat că fostul primar a fost internat de urgență. Ea speră acum la o minune.
Beyonce urmează să lanseze un nou album, după o pauză de șase ani. Pentru a celebra momentul, vedeta a renunțat la haine și a făcut o ședință foto pe cât de sexy, pe atât de inedită.
Cristina Ich a făcut o glumă pe rețelele de socializare, iar Andrei Leonte a criticat-o dur pentru atitudinea pe care a avut-o fata de urmăritorii sai.
Cristina Belciu a trăit o poveste de iubire cu Cristian Boureanu. Odată ce s-a ajuns la final, bruneta a ales să se concentreze asupra carierei și a făcut o serie de schimbări care îi priesc de minune! Despre ce e vorba?
28 de deținute de la o închisoare din Indiana au trecut printr-o situația îngrozitoare, când s-au trezit că mai mulți prizonieri de sex masculin și-au făcut apariția în aripa lor. Bărbații au mituit paznicii și e ireal ce s-a întâmplat apoi.