Într-o discuție de pe Reddit, utilizatorii au fost rugați să menționeze o experiență actuală a generației Z care ar fi părut de neînțeles acum 20 de ani.
Lucrările de renovare în apartamentele construite în perioada comunistă pot scoate la iveală situații neașteptate, mai ales atunci când vine vorba despre instalațiile ascunse în pereți sau în tocurile ușilor.
Dan Bittman a fost surprins din nou alături de femeia despre care se speculează că ar fi noua lui parteneră. Solistul Holograf, în vârstă de 64 de ani, a petrecut câteva ore la LOFT Mamaia, unul dintre cele mai cunoscute cluburi de pe litoral, iar apariția sa nu a trecut deloc neobservată.
Soția lui Vali Vijelie, Carmen, susține că a fost sunată în noaptea precedentă de o femeie care, folosind un număr ascuns, i-ar fi spus că artistul se află la hotel alături de o „starletă”.
La data de 17 august, în jurul orei 08:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Comănești au fost sesizați de o femeie de 62 de ani, care a anunțat că un bărbat de 66 de ani, din localitate, și-ar fi înjunghiat soția și cumnata în locuința acestora.
Alex Velea a vorbit recent despre relația pe care o are cu fiica sa adolescentă, subliniind cât de important este pentru el să fie prezent în viața ei.
Mihai Bobonete și‑a surprins urmăritorii cu o transformare vizibilă. Actorul a publicat pe rețelele de socializare două fotografii în care apare cu un look complet schimbat, iar fanii au remarcat imediat diferența.
Cântăreața, în vârstă de 35 de ani, a postat duminică pe pagina sa de Instagram câteva fotografii în care apare în bikini, printre care și imagini din cea mai recentă călătorie a sa la Ibiza, alături de soțul ei, Taika Waititi.
Un utilizator român al platformei Reddit a deschis un forum prin care și-a exprimat nemulțumirile privind concediul petrecut pe litoralul românesc. Deși sunt mulți români care „migrează” spre Grecia sau Turcia pentru vacanțe, există câțiva turiști care rămân în țară, deși nu sunt tocmai satisfăcuți.
Adelina Pestrițu pare că a ajuns direct într-un paradis tropical, potrivit imaginilor pe care le-a împărtășit cu fanii ei. Pentru concediul din acest an, creatoarea de conținut a ales să plece în Niyamma, care se află la un zbor de aproape 10 ore distanță de România.
Andreea Esca și-a surprins fanii cu un carusel de imagini în vacanță, în care purta un costum de baie verde, întreg. Înainte de ședința foto, prezentatoarea TV i-a făcut mai multe cerințe soțului ei, Alexandre Eram, în ceea ce privește cadrele în care avea voie să o surprindă.
Dan Negru nu a ezitat să transmită un mesaj de revoltă în ceea ce privește situația drumurilor care conectează stațiunile de pe litoralul românesc. El a precizat că a făcut o distanță de 30 de kilometri în 2 ore, în condițiile în care ar exista un drum neconstruit de 10 ani.
Mircea Marius Totolici, nepotul antrenorului Mircea Rednic, s-a stins din viață la doar 37 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu câteva ore înainte de nunta religioasă care urma să aibă loc pe 15 august. Potrivit primelor declarații, tânărul ar fi suferit un infarct.
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a pierdut controlul volanului în seara de marți, 11 august, moment în care a pătruns pe trotuar și a izbit un grup de pietoni, chiar în centrul Brașovului. Două persoane au murit, iar a treia a ajuns în stare critică la spital.
Anda Călugăreanu s-a stins din viață pe 15 august 1992, la doar 46 de ani. A fost una dintre cele mai complexe simboluri ale scenei românești: a dansat, a cântat, a interpretat roluri memorabile și a rămas în inimile publicului prin cupletele sale celebre alături de Toma Caragiu.
Adormirea Maicii Domnului, sărbătorită pe 15 august, este una dintre cele mai importante zile din calendarul ortodox, încărcată de tradiții, obiceiuri și credințe populare care s-au transmis din generație în generație.
În tradiția populară românească, ziua de 15 august, când este sărbătorită Adormirea Maicii Domnului, este considerată una dintre cele mai puternice și luminoase din an. De aceea, oamenii născuți în această zi sunt înconjurați de numeroase superstiții.
Deși nu este o zi de post obligatoriu, multe comunități respectă anumite restricții sau preferințe alimentare, considerate benefice pentru trup și suflet.
Turiștii aflați vineri pe plaja din Saturn au observat un obiect adus de valuri la țărm, care semăna cu un fragment de dronă, și au alertat imediat autoritățile. Zona a fost restricționată, iar obiectul a fost ridicat și transportat pentru verificări suplimentare.
Primăria Capitalei a anunțat începerea lucrărilor pe trotuarele de pe Bulevardul Regina Elisabeta, după intervenția recentă de la Universitate. Lucrările avansează spre Cișmigiu, pe ambele sensuri, între Strada Academiei și Bulevardul Mihail Kogălniceanu.
Autoritățile din județul Olt au intervenit și au scos 27 de bătrâni și persoane cu dizabilități dintr-un azil improvizat și cu condiții improprii din comuna Mihăești, potrivit unui anunț făcut de Prefectura Olt.
Muncitorii unei firme de construcții au descoperit o comoară de aur în valoare de 9 milioane de euro în timpul lucrărilor de renovare la o clădire aparținând CAW, Centrul pentru Asistență Socială Generală, din Sint-Gillis-Dendermonde.
Silueta extrem de zveltă a lui Audrey Hepburn a devenit una dintre trăsăturile sale caracteristice, dar fiul ei susține că motivul din spatele staturii sale nu ține atât de mult de o tulburare alimentară, cât de trauma și de înfometarea pe care le-a îndurat în adolescență.
O mamă care și-a ucis fiica mică cu căldura unui uscător de păr, după o noapte petrecută la petrecere, a fost condamnată la doar șase ani de închisoare.
Timp de mai bine de opt decenii, rămășițele a doi soldați germani au zăcut în noroiul Dunării. Abia nivelul extrem de scăzut al apei râului din Budapesta a adus povestea lor din nou în lumina zilei.
O femeie, mamă a trei copii, a decedat după ce i s-a propus o operație de mărire a feselor în stil brazilian (BBL) la preț redus, cu cinci minute înainte de a intra în sala de operație, s-a aflat în cadrul anchetei.
Într-un studiu recent realizat pe baza datelor colectate de la 340.924 de participanți la UK Biobank, consumul de vin a fost asociat cu o mortalitate mai scăzută, în timp ce consumul de bere și de băuturi spirtoase a fost asociat cu un risc mai ridicat de deces.
În 2026, terapia de cuplu a devenit practic o rutină firească pentru cuplurile de toate vârstele și cu relații de orice durată. Iar datele arată că funcționează: Journal of Marital and Family Therapy raportează că 70% dintre cuplurile care merg la terapie au avut parte de schimbări pozitive.
Cercetări noi realizate de platforma de rezervări Klook arată cât de puțin apreciată este, de fapt, munca de planificare a unei călătorii. În urma datelor, compania a lansat o inițiativă globală prin care caută cinci organizatori dornici să lase în urmă tabelele și listele interminabile.